12 Noiembrie
Tur de arhitectură
TA: Orașul și apa. Malurile canalului Bega
O.A.R. Timiş îşi propune, printr-un proiect cultural pilot ce face parte din secțiunea EDUCAȚIE a bienalei timișorene de arhitectură (BETA), realizarea unui set de tururi ghidate de arhitectură pentru publicul larg, cu scopul stimulării interesului, reflecției și implicării cetățenilor în modelarea și folosirea conștientă și asumată a peisajului urban autohton. Proiectul se adresează societății civile timișorene și administrației locale, tuturor locuitorilor orașului și nu exclude turiștii.
Ediția 2016 a proiectului se defășoară în decursul lunilor octombrie și noiembrie și cuprinde zece tururi (prin dubla parcurgere a celor cinci trasee propuse), dintre care opt sunt destinate adulților și două copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani.
T3 _ Orașul si apa – Malurile canalului Bega
Într-un oraş un curs de apă constituie un privilegiu, dar nu şi un beneficiu atâta timp cât nu este folosit la adevăratul potenţial, nu este promovat în acest sens, nu este inclus în viața orașului și nu este asumat de o comunitate.
Istoria canalul Bega a început în urmă cu aproape 300 de ani. În tot acest timp canalul a avut un rol extrem de important în existenţa şi dezvoltarea oraşului pe plan economic şi comercial. Pentru o perioadă de 98 de ani pe Bega au circulat şi ambarcațiuni de pasageri iar la momentul lansării la apă a primei ambarcațiuni de acest fel, Timişoara devenea primul oraş, de pe actualul teritoriu al ţării, care utiliza acest mijloc de transport în comun.
Acest tur îşi propune utilizarea noii infrastructuri velo pentru o plimbare de-a lungul malurilor Begăi, cu opriri în puncte importante ale traseului. Vizate sunt deopotrivă clădiri, poduri, cartiere, dar şi parcurile şi spaţiul verde din proximitatea canalului.
Traseul va începe la Uzina Hidroelectrică şi se va desfăşura pe o distanţă de 7,5 km. Participanţii acestui tur vor afla istoria „Uzinei de Apă” şi care sunt sau au fost industriile din lungul canalului; istoria podurilor ce traversează Bega şi care este primul pod construit; despre apariţia şi dezvoltarea parcurilor şi importanţa apropierii acestora de maluri; istoria navigabilă a canalului precum și importanța accesibilității la apă și relația cartierelor oraşului cu aceasta.
Participarea la tururi este gratuită și va avea loc în urma înscrierii prin intermediul website-ului www.turdearhitectura.ro, în limita celor 25 de locuri disponibile per tur.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați site-ul: www.turdearhitectura.ro
Gabriela Pașcu
Dr.
arh. Gabriela Pașcu este asistent
universitar în cadrul Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de
Arhitectură și Urbanism și coordonează sau este membră în cadrul proiectelor: Peisaje Interioare: Despre mină și oameni la
Brad; Mina de Idei Anina; Casa cu Har
Topârcea, proiecte axate, în special, pe valorificarea și promovarea patrimoniului industrial și vernacular autohton.